Trăiesc un mit pătruns de jale,
Mă simt de parcă nu mai sunt,
Şi rîd din ce în ce mai tare,
Dar nu aud nici un cuvînt.
Mă simt pierdută-n amintire,
Cum pasărea pierdută-n zbor,
Din suflet te alung iubire,
Dar ea-i pătrunsă de un dor.
Păstrez în cuget mii de fapte,
De parcă eunuaş mai fi,
Acum te simt atît de aproape
De parcă soarta mea te-ar şti.
Mă pierd în liniştea nebună
Un dor mă părăseşte-ncet,
Mă simt ca cerul fără lună
Şi tristă sunt ca un poet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.